Castrul roman reprezintă unul dintre cele mai bine păstrate monumente arheologice din Europa, similar cu fortificații din Anglia, Olanda, Germania, Austria sau Ungaria, făcând parte din sistemul de nord al graniței romane. Zona Castrului de la Bologa, datorită cercetărilor din ultimii ani, reprezintă cel mai cunoscut sector de graniță din România, fiind reprezentativ pentru întreg limesul de nord în ceea ce privește topografia zonei.

Castrul roman este localizat pe granița din Nord-Vestul Daciei în stânga Crișului Repede, între satele Morlaca și Poieni. Fortificația este amplasată în zona de Nord-Est a localității Bologa, pe o terasă înălțată în apropiere de locul de vărsare a văii Săcuieului (Henț) în Criș în zona numită „Grădiște”. Valea Crișului Repede constituie calea de legătură dintre podișul Transilvaniei și câmpia vestică dinspre Tisa, de aceea rolul strategic al castrului consta, fără îndoială, în apărarea limesului împotriva triburilor de la Vest de Dacia.

Pe baza unei inscripţii descoperite în vecinătatea Bologii, la Almaşu Mare, pe drumul înspre Sutoru – Optatiana, numele latin al localităţii a fost întregit Resculum. În aceeași zonă, la Jebucu, a mai fost descoperită recent o bază de statuie pentru Jupiter care pomenește un vicus Rucconium (?). De aici provine și un altar votiv dedicat lui Jupiter de către un comandant al uneia din trupele care constituie garnizoana castrului de la Bologa, așadar nu este exclus ca numele așezării din apropierea castrului să fi fost cel din urmă, ca centru al unei zone care includea și villa sau așezarea de la Jebucu.

Dimensiunile primului castru cu incinta de pământ și lemn sunt de aproximativ 130,00 x 160,00 m. Fortificaţia este lărgită probabil cândva înainte de 133 p.Chr. anul primei menţionări a coh. I Aelia Gaesatorum în Dacia Porolissensis; sau, atunci când la Bologa este dislocată cohors II Hispanorum, înainte de 154 p.Chr. În ciuda omiterii din diplomele Daciei, între anii 110 p.Chr. şi 154 p.Chr., trupa ar fi putut evident continua să staţioneze în provincie, nefiind atestată nici în altă parte.

Au fost făcute săpături arheologice pentru o scurtă perioadă în anii ’30 de către M. Macrea, apoi, la sfârșitul anilor ’60, de către N. Gudea. Așadar, planul castrului este parțial cunoscut. Au fost dezvelite clădirile din partea centrală a castrului, fiind cele mai importante clădiri din castru.

Din anul 2012 au fost reîncepute cercetările arheologice, fiind concentrate în zona porții de nord (porta praetoria) și a clădirii comandantului (praetorium). Ultimul obiectiv este unul din cele mai bine păstrate din Imperiul Roman. Este o clădire de tip mediteraneean, cu o curte centrală împrejmuită de mai multe încăperi, majoritatea fiind încălzite pe sub podea.

Aproximativ în zona în care este localizat Centrul de Informare începe granița de Nord-Vest a Daciei, pe teritoriul comunei fiind localizate peste 10 turnuri de semnalizare și o mică fortificație în imediata vecinătate a clădirii, de la care pornește un baraj artificial de pământ care bloca valea Crișului în antichitate.